|
Battlefield 1942 Deluxe Edition (Contine Battlefield 1942 + The Road to Rome)
În jocul orientat pe multiplayer Battlefield 1942, jucătorii pot asalta cu eroism plajele din Normandia, pot direcţiona artileria la Kursk, pot pilota un avion de luptă la Midway, pot bombarda o pistă de aterizare de la Gaudalcanal şi pot comanda un tanc în Tobruk - trăind experienţa a câteva dintre cele mai dramatice momente ale celui de-al doilea Război Mondial. Jocul va fi disponibil pe PC în 2002.
Battlefield 1942 va suporta până la 64 de jucători, oferindu-le acestora libertatea de a experimenta în întregime lupta din cel de-al doilea Război Mondial. Jucând rolul unui ofiţer de infanterie, gamerii vor putea opera multe arme de război disponibile Axei şi Aliaţilor, având şi posibilitatea de a comanda numeroase vehicule de teren, nave şi aparate de zbor. Cu aparate mai mari, cum ar fi bombardierele şi navele de luptă, jocul va permite jucătorilor să aleagă ce poziţie vor avea - pilot, gunner, căpitan, bombardier, etc. Folosirea şi managementul exact al fiecărui vehicul vor determina succesul sau eşecul în fiecare bătălie. În plus, jucătorul va avea şi oportunitatea de a comanda alte trupe în anumite scenarii. Battlefield 1942 va prezenta şi hărţi mari şi detaliate, care vor permite jucătorilor să elaboreze strategii pentru o varietate de planuri de luptă pentru a-ţi îndeplini misiunile.
Spre deosebire de majoritatea jocurilor de acţiune first-person, Battlefield 1942 va necesita o muncă de echipă şi cooperare din partea fiecărui membru, pentru a obţine victoria pentru Axă sau Aliaţi. De exemplu, într-un bombardier, un jucător va servi ca pilot şi bombardier, în timp ce alţi doi vor servi ca dorsal şi belly gunner. Cantitatea de cooperare între aceşti trei jucători va determina succesul şi supravieţuirea lor.
Deşi experinţa multiplayer va fi punctul central al Battlefield 1942, există şi un mod de joc pentru acţiunea single player. Luptele în Battlefield 1942 au loc în cele mai faimoase şi importante locuri de luptă din cel de-al doilea Război Mondial, în Asia, Europa şi Africa. Jucătorii pot trăi experienţa căldurii ameţitoare în bătăliile tactice din El Alemain în deşertul din Africa şi Kharkov în stepele din Russia, frigul şi îngheţul Pădurii Ardennes din Bătălia Bulge şi nisipul fierbinte şi negru din Iwo Jima. Stabilindu-şi alegerea la Axă sau Aliaţi, jucătorii pot schimba, în ultimă instanţă, cursul istoriei.
|